În “One Big Army”, se numără medaliile. Arion: “Turneul final U18 a fost, pentru mine, mai intens decât cel de la U20”

17973452_1111363999006974_6912316582172389072_o

“Nu am avut cel mai bun meci în finală, dar nu va fi acesta finalul poveștii”, spune Andrei Arion. 

“One Big Army” adună medaliile la capăt de sezon 2016/2017. A fost bronzul de la U20, la finalul lunii vin sigur medalii la seniori, la capătul primei prezențe a Stelei într-o finală de titlu, după o pauză de 21 de ani. Miercuri a fost rândul echipei  U18 să își pună medalii de gât. De argint.

IMG_8437_ACÎn Sala Agronomia din București, juniorii Stelei  au mai făcut un pas spre maturizarea baschetbalistică. Au scris un capitol al poveștii, cu și despre spirit de luptă, cu și despre ambiție, cu și despre pasiune. Ce s-a întâmplat pe teren se reflectă cel mai bine în cuvintele lui Andrei Arion, desemnat “cel mai de perspectivă jucător”. Pentru el, cea mai frumoasă amintire are iz de experiență inițiatică.  “Semifinala – un meci în care fiecare jucător al echipei, plus antrenorii, și-au îndeplinit rolul. Am fost extrem de fericit pentru că am reușit să-mi pun coechipierii în situații bune și toți componenții echipei au plecat acasă cu zâmbetul pe buze. Acest lucru m-a învățat ce înseamnă cu adevărat conducătorul de joc, rolul acestuia într-o echipă”, povestește Arion.

Daniel Ioniță (18 ani) și Andrei Arion (16 ani) sunt cei doi juniori ai Stelei care au plecat acasă și cu trofee individuale.

18402204_1111364822340225_7555910895688112475_o“Dani” a fost MVP-ul primei zile de întreceri, grație unui indice de eficiență de 40 de unități: s-a oprit la trei pase decisive distanță de un triple-double greu de găsit până și în baschetul profesionist, terminând meciul inaugural Steaua – Sibiu cu 17 puncte înscrise, 25 de recuperări, 7 assist-uri. În ziua a treia, împotriva Clujului, Ioniță a reușit un nou double-double (puncte și recuperări), iar în semifinală a fost top-scorer, cu nu mai puțin de 27 de puncte înscrise. Cu un total de 91 de recuperări la turneul final, “Dani” a fost desemnat “cel mai bun recuperator”  al turneului final și a intrat în “cel mai bun 5 al competiției”.

Amintirea cea mai frumoasă pe care o păstrez este că am reușit să ajungem în finala mare, având în vedere că nu mulți ne dădeau șanse de a reuși. Despre evoluția noastră pot spune că a fost una bună, am reușit să învingem unele dintre cele mai bune echipe din campionat și să luăm o medalie, chiar dacă nu pe cea de aur. Mă simt bine (n. cu două medalii, la U20 și U18), este un obiectiv îndeplinit care reprezintă munca depusă de noi pe parcursul întregului an”, spune Daniel Ioniță.

Pentru juniorii Stelei, competiția s-a încheiat cu eșecul la patru puncte în finala cu 4 Sports, 49-53. Per total însă, a fost “un turneu bun, la care am evoluat de la meci la meci. Mi se pare normal că am avut și meciuri mai proaste, dar am reușit să câștigăm semifinala și să jucăm finala mare. Nu am avut cel mai bun meci în finală, dar acest lucru nu va fi finalul poveștii”, este convins Andrei Arion.18359137_1111364435673597_8481791660841200615_o

8 dubli medaliați: doar 4 din 12 jucători ai lotului echipei medaliate cu bronz la U20 nu au avut drept de joc la U18

Doi dintre oamenii de bază ai antrenorului Marco Filipovic au făcut și o scurtă comparație între cele două turnee finale tocmai încheiate.

Turneul final de U18 a fost, pentru mine, mai intens decât cel de U20, deoarece jucam la vârsta mea și trebuia să dau tot ce pot, dar și pentru că au fost multe echipe puternice. Ca unitate în echipă, cred că nivelul a fost același. Am fost la fel de motivați să fim cei mai buni”, spune Dani Ioniță.

Punctul său de vedere este împărtășit de Arion. “Turneul de U18 a fost mult mai intens în mai multe privințe. Au fost mult mai multe meciuri într-o perioadă mai scurtă și toate echipele au luptat foarte mult, niciuna nu s-a lăsat bătută ușor. Totuși, față de echipa de la U20, am simțit lipsa jucătorilor mai în vârstă (Georges Darwiche, Andrei Calenic, Victor Petrache, Bogdan Popa) care aduceau stabilitate jocului”.IMG_8490_AC

Cu două medalii de gât, juniorii Stelei vor savura altfel ultima bătălie a echipei mari. Apoi, sărbătoarea va fi completă în “One Big Army”.

Cezara Paraschiv
Foto: Alina Cojocaru Photography

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Primaria Municipiului Bucuresti
Regina Maria
Exim Bank
Taverna Sarbului
La Piatza
Super Bet
Apa Talea
Afi Palce Cotroceni
Himalaya Herbal Healthcare
Toyota
Physio Medical Center
Sport Guru
Sloop
Therme București