Jukka face jocul. “Players’ coach” la Steaua

jukka t

Un antrenor calm, cerebral, atent la detalii. Își dorește un joc colectiv, cu o apărare agresivă. Este hotărât, sigur pe el și pe ceea ce ne cere să facem în teren”, este portetul succint pe care i-l face Levi Szijarto finlandezului Jukka Toijala, omul care debutează astăzi pe banca roș-albaștrilor, în meciul pe care Steaua CSM EximBank îl dispută la Pitești, în prima etapă a Grupei 1-6 din Liga Națională de baschet.  
Lupta pentru titlul național e în toi, timpul presează și impune ajustări rapide. Jukka are deja 11 ani de la prima experiență ca antrenor, a văzut din prima linie exact cum se maturizează un “coach”, urmărind traiectoria actualului selecționer finlandez Henrik Dettmann, cel care, în 2002, conducea de pe bancă Germania spre medalia de bronz la FIBA Basketball World Cup, din Statele Unite. Primele lucruri pe care le-a observat Cătălin Baciu în ceea ce privește maniera de lucru a lui Jukka Toijala întăresc spusele celui mai titrat jucător din LN baschet: “este foarte organizat. Și meticulos”.
În această săptămână, ne-a prins bine să avem o nouă pereche de ochi ațintită asupra jocului nostru, care să ne ofere o evaluare proaspătă a situației. Cred că organizarea și comunicarea se vor îmbunătăți de îndată, urmând ca în timp să apară și alte modificări. Jukka a fost grozav atunci când a venit să ne cunoască și când a trasat în linii generale planul pentru următoarele luni. Nu ne propunem să facem multe schimbări, ci doar să reușim să ducem jocul echipei la potențial maxim”, punctează americanul Dave Dudzinski.

Înainte de a lăsa aspectul jocului să vorbească pentru el, Jukka Toijala a discutat deschis pentru fanii Stelei despre radiografia pe care a făcut-o echipei în aceste ultimele zile pentru a încerca mai apoi să își îndeplinească obiectivele, despre propria maturizare ca antrenor, despre filosofia sa în materie de baschet, dar și despre impactul pe care participarea din postura de țară gazdă la Eurobasket îl poate avea asupra baschetului românesc. Îi dăm cuvântul celui care va modela jocul Stelei în acest final de sezon 2016/2017. Ritmul este alert, introducerea scurtă, la fel ca și perioada pe care antrenorul o are la dispoziție pentru a se familiariza cu echipa.

O săptămână în România. Cât timp ai petrecut alături de echipă?
Ne-am antrenat de două ori pe zi. Am avut și o zi cu o singură ședință de pregătire, în care am discutat ce vrem să facem, care sunt ideile de bază. Per total, am avut deja cinci antrenamente.

Și cum merg lucrurile?
Cred că progresăm bine. Când am ajuns aici, a trebuit și mi-am dorit să vorbesc cu toți jucătorii, individual, să aflu de la fiecare în parte care este situația, cum se simt ei, care sunt așteptările fiecăruia și să stabilim ce trebuie să facem. Le-am explicat ce vrem noi să implementăm și cred că echipa este motivată să facă acele mici schimbări: la atitudine și la nivelul detaliilor din jocul de baschet – în defensivă și ofensivă. Cred că au răspuns foarte bine la ceea ce am transmis.

Pare a fi o luptă contra-cronometru pentru a cunoaște jucătorii și a clădi acea încredere reciprocă. Cum percepi provocările preluării unei echipe chiar înainte de play-off?
În mod normal, ai trei luni pentru a construi o echipă, un program, pentru a recruta jucătorii și a-ți prezenta filosofia de joc. Evident, eu nu am acest timp la dispoziție acum. Aceasta este situația, ne adaptăm: nu ne putem permite să facem lucruri complicate, trebuie să fim foarte eficienți. Toți înțelegem că sunt zece meciuri de jucat într-un timp foarte scurt, așa că ai nevoie de inteligență în tot ceea ce faci la antrenamente: vrei să pregătești meciurile, vrei să câștigi meciurile – dar în același timp vrei să și construiești și să adaugi elemente noi, care să te propulseze mai departe.

Din cauza timpului foarte scurt pe care îl ai la dispoziție pentru a antrena noi scheme, pentru a face reglaje și prin prisma mizei jocurilor, cât de mult seamană acest mandat de antrenor al Stelei cu misiunea pe care o are un antrenor al unei echipe naționale?
Probabil că seamănă. Deși, în cazul Finlandei, există un program foarte bine pus la punct în ceea ce privește jocul și tactica pentru echipele naționale, de la cele mai mici paliere de vârstă până la nivel de seniori. Sunt linii clar trasate – ce face echipa U16, U18 – sunt aceleași principii, așa că acolo lucrurile vin mult mai natural. Se merge pas cu pas, de la un nivel la altul la echipa națională, astfel încât practic tu nu începi niciodată de la zero. Provocarea de a lua o echipă înainte de play-off este așadar chiar mai mare. Din fericire, avem jucători buni și sunt foarte încântat de colaborarea cu Saša (n. – Ocokoljić), cel care cunoaște bine campionatul României, ca fost jucător în Liga Națională și ca antrenor. Nu este o situație ideală, dar acceptăm această provocare.

“Am stabilit deja niște reguli simple”

Ați făcut cel mai probabil o radiografie a evoluției de până acum a echipei. Steaua a fost pe val la început de campionat, dar după întreruperea din iarnă au venit 5 înfrângeri în 8 meciuri. Ce nu a mai mers, din punctul tău de vedere?
Evident, nu am fost aici pentru a ști exact. Am vizionat însă meciurile și am căzut de acord cu Saša că nu am văzut o ECHIPĂ. Nu vedeam clar abordarea defensivă a unei echipe coerente, nu am văzut un modul ofensiv clar. Pentru noi a fost destul de evident că urmărim un grup de individualități, mai puțin o echipă. Asta ne propunem: să jucăm defensiva ca o echipă și mai apoi, tot ca o echipă, și ofensiva. Știm că sunt jucători buni, luați individual. Însă trebuie să îi vedem jucând împreună.

Cum vă propuneți să atingeți acest obiectiv?
Am început, evident, cu defensiva. Am stabilit deja niște reguli simple: cum vrem să jucăm faza defensivă, om cu om. Ce sarcini trebuie să preia fiecare jucător, care sunt situațiile în care gestionezi 1 la 1, cum ne distribuim, cum se împart responsabilitățile la blocaj. Mergem pas cu pas cu aceste lucruri, pe care în mod normal le antrenezi multe săptămâni la rând. Sperăm ca jucătorii să fie extrem de concentrați și să își însușească aceste aspecte foarte repede. Lucrăm cu jucători experimentați, care știu deja toate aceste lucruri. Din punctul meu de vedere, toate acestea merg foarte bine la antrenament. Testul real va fi să le punem în practică și să le vedem și în meci. Asta poate necesita mai mult timp, dar suntem încrezători în acest moment. Jucătorii au fost deschiși, au acceptat ideile și propunerile noastre. Am început să lucrăm și îi vedem colaborând, zâmbind, bucurându-se de jocul de baschet la antrenament. Dar, când faci o schimbare, există mereu un semn de întrebare – dacă reușești să translatezi imediat aceste lucruri în regim de meci, dacă poți să găsești acea atitudine pozitivă și să legi toate aceste lucruri, care să te ducă la rezultatele dorite.

Ai adus deja în discuție defensiva. S-a vorbit mult de-a lungul sezonului regulat despre fragilitatea în apărare, dar, pe de altă parte, statistica arată că, în medie, în 1 din 6 sferturi jucate, echipa a avut probleme să ajungă măcar la 15 puncte înscrise în zece minute. Ca un antrenor care a lucrat în ultimii ani exact faza de atac la naționala Finlandei, cum percepi evoluția ofensivă a Stelei?
Cred că problema în ofensivă a fost disciplina: tranziția spre faza ofensivă, păstrarea distanțelor și circulația mingii. A existat o tendință de a ține mingea prea mult, în loc să se dea drumul rapid la pasă. Acestea sunt trei obiective pe care ni le-am impus. Trebuie disciplină, trebuie să lucrăm ca o echipă și trebuie să existe o fluiditate în circulația mingii, pentru că nu poți dribla din nou și din nou tot 1 la 1. Toată lumea trebuie să ridice puțin nivelul, toată lumea trebuie să dea puțin mai mult echipei. Nu la nivel individual, ci pentru echipă – deoarece, dacă lucrăm mai bine ca echipă, vom obține rezultate mai bune.

“Cred că Steaua va atinge cel mai înalt nivel în aprilie-mai”

La semnarea contractului declarai așa: “scopul nostru este de a valorifica întregul potențial al jucătorilor pentru ca echipa să devină cea mai bună variantă a sa”. La ce nivel este echipa față de potențialul maxim?
Jucătorii învață și cred că deja au învățat în această săptămână cum înțelegem noi – Saša și cu mine – baschetul, ca joc de echipă. Învățăm, reușim la antrenamente, dar putem să o facem timp de 40 de minute? Cred că Steaua va atinge cel mai înalt nivel al ei în aprilie-mai. Va trebui să avem răbdare. Uneori, atunci când faci o schimbare, pur și simplu face “click!” (n. pocnește din degete), iar alteori ai nevoie de timp. Dar aș fi cu adevărat foarte dezamăgit dacă nu am începe să vedem anumite îmbunătățiri și elemente pe care le-am regăsit deja în antrenamente încă de la primul meci, cu Pitești-ul.

Steaua are jucători în circuitul echipei naționale. În ce măsură șansa de a juca un campionat european, acasă – primul pentru România în ultimii 30 de ani – ar putea să sporească impactul jucătorilor români în acest play-off?
Sper că sunt motivați să îi arate selecționerului că sunt pregătiți să facă parte din echipa națională. Cred că pentru jucătorii români este o oportunitate uriașă să realizeze ceva cu adevărat important în această vară. Am văzut deja acest lucru în Finlanda, acolo unde de la începutul sezonului jucătorii au luptat parcă și mai mult pentru a-și asigura locul în lot. Șansa de a evolua pe teren propriu la un turneu final este un foarte bun factor motivațional.

Atât România, cât și Finlanda sunt țări-gazdă ale Eurobasket 2017. Dincolo de calificarea automată, care ar fi beneficiile pentru baschetul românesc?
Cred că este o oportunitate importantă de a crește marketabilitatea baschetului în țară. Mai multă lume urmărește în această perioadă baschetul românesc, există un interes mai mare pentru Liga Națională din România, există posibilitatea de a atrage sponsori, noi audiențe. Se transmite mesajul că aceasta este o țară în care baschetul este o chestie serioasă și este posibil ca astfel acest campionat să devină mai tentant pentru jucătorii străini. Am perceput această schimbare în Finlanda și cred că există similarități din acest punct de vedere între cele două țări. Începând din 2011 când a început să prindă contur Eurobasket, lumea arată mai mult interes pentru ceea ce se întâmplă în baschetul nordic: cum sunt jucătorii, ce fac antrenorii. Este o șansă  bună pentru baschetul românesc să arate Europei că lucrurile merg bine aici.

Toijala, de la JUKKAtor la antrenor: “team first!”

Trei titluri de campion al Finlandei câștigate ca jucător. Care ar fi trei lucruri pe care fanii români ar trebui să le știe despre Jukka, baschetbalistul?
Baschetbalistul?! (n. râde). Hm… a fost demult! Am jucat point-guard la început. Mă mândream cu faptul că aruncam destul de bine de la 3 puncte – eram un shooter bunicel! Încă mai am îndemânare din afara semicercului, așa că dacă aș face concurs cu juniorii de aici probabil că aș reuși să le iau niște bani (n. râde). Asta glumind, desigur. Nu am avut acele calități atletice fantastice, dar munceam foarte mult, iubeam nespus jocul de baschet și zi de zi luptam să fiu mai bun. Am jucat în Finlanda și mai apoi în Belgia, de asemenea în naționala Finalndei – iată cariera mea!

Care este filosofia lui Jukka, antrenorul de baschet?
“Team first!” Echipa pe primul plan. Vreau să văd că toată lumea respectă pe toată lumea în cadrul echipei, pentru că pe termen lung, chimia din interiorul grupului face diferența. Poți avea super-jucători, dacă nu există chimie în echipă, dacă jucătorii nu se înțeleg, nu vei obține rezultate, nu vei vedea adevăratul potențial din acea echipă. Baschetul este un sport de echipă în primul rând.

Care sunt lucrurile pe care jucătorii ar trebui să le știe despre antrenorul Jukka? Există un set de “reguli de aur” sau ceva asemănător?
În primul rând, ar trebui să știe faptul că pot veni la mine cu orice problemă. Nu există niciun lucru pe care să nu mi-l poată spune. Vreau să fiu acea persoană la care jucătorii vin cu încredere, după antrenament, pentru a discuta problemele și a le rezolva. Nu vreau să ascundă dacă este ceva ce îi deranjează. Un alt lucru pe care pun mare preț este munca, având în vedere faptul că eu consider că nu am fost unul dintre cele mai mari talente din baschet, dar am muncit mereu extrem de mult și așa am avut succes. Nu îmi place să văd un jucător care nu muncește din greu. Trebuie să fii mereu punctual, trebuie să te văd mereu concentrat, în timpul pe care îl petrecem în sală trebuie să fii eficient și să te văd că dai sută la sută. Asta aștept de la jucătorii mei, mai ales în condițiile în care jucăm foarte mult, avem multe deplasări și timpul petrecut în sală este limitat.

Care sunt antrenorii care te inspiră, pe care îi consideri modele?
În Euroligă sunt atât de mulți antrenori buni – i-aș putea numi pe toți. Lucrează cu o presiune fantastică, tot timpul. Este o misiune foarte dificilă, întrucât, cu cât nivelul este mai ridicat, cu atât cresc și orgoliile. Admir felul în care acești antrenori reușesc să gestioneze caractere dificile. Desigur, trebuie să îl menționez pe Henrik Dettmann, selecționerul Finlandei, un antrenor cu multă experiență acumulată în Germania. El este un filosof al baschetului, este impresionant felul în care gândește acest sport și îl dezvoltă, capacitatea sa de a scoate ce este mai bun din jucători. Și-a schimbat puțin mentalitatea față de perioada în care mi-a fost mie antrenor. Cred că acum privește jucătorul diferit: în tinerețe, el căuta modalitatea prin care jucătorul din teren îl putea ajuta pe el, în timp ce acum scopul lui este să găsească modalitatea prin care el îl poate ajuta pe jucător.

Cum ai descrie evoluția ta ca antrenor, de-a lungul anilor?
M-am apucat de antrenorat la foarte puțin timp după ce mi-am încheiat cariera de jucător. Probabil chiar prea repede. Ca să devii antrenor, trebuie să renunți complet la jucătorul de baschet din tine.

Mai precis?
Ca antrenor, ești mai curând un profesor. Tu nu mai joci. Sunt jucători care antrenează și încă mai au senzația că joacă. Ei văd anumite lucruri pe teren, dar ceea ce este important este nu ce vezi tu – ci cum îi faci pe jucători să pună în aplicare ceea ce ai văzut tu. Observi ceva pe teren – însă tu nu ai un joystick în mână cu care să îți plasezi jucătorii acolo unde vrei, când vrei tu. Din punctul meu de vedere, sarcina antrenorului este să îi facă pe jucătorii săi să recunoască singuri acea situație. La început, mi-a fost foarte greu să stau pe margine, să privesc cum anumite lucruri pur și simplu nu se întâmplau în fața mea, deși eu știam ce e de făcut. Trebuie să le oferi jucătorilor acele cunoștințe și instrumente în timpul antrenamentelor astfel încât ei să citească în timp real jocul. Jucătorii și antrenorii percep jocul puțin diferit. Cu toate acestea, noi suntem acolo să îi ajutăm pe cei care joacă.

Revenind…
Cred că sunt mult mai calm acum, decât eram la început. Mă lăsam poate puțin prea mult copleșit de trăirile mele, de emoții și uneori chiar îmi scăpau din vedere anumite lucruri, pentru că eram prea supărat din pricina unui aspect. Așa că da… cred că principala schimbare este că m-am mai temperat, m-am domolit.

Ca antrenor, ce nu i-ai spune niciodată unui jucător?
Hm… grea întrebare. În general, am un principiu: dacă jucătorul face lucrurile pe care i le-am cerut, respectă indicațiile și tactica pe care am stabilit-o, chiar dacă greșește, nu îi spun: “Nu!”, “Nu!”, “Nu!”. Nu îi spui lucruri negative. Nu îl poți certa atunci când el dă tot ce are și respectă ce ați stabilit înainte de meci. Un meci de baschet are întotdeauna multe, multe, multe greșeli pe care trebuie să le accepți.

Ce metode preferi pentru a motiva jucătorii?
În condiții normale, apelez la discuții unu la unu pentru a-i motiva. Apoi avem acele discuții în echipă, în care vreau să gândim ca o echipă. De exemplu, stabilim o listă de trei lucruri care ne definesc pe noi ca și grup: cum suntem zi de zi, la antrenament, în meciuri. Dacă am decis că noi suntem echipa care nu abandonează lupta niciodată, ei trebuie să îmi spună ce înseamnă asta – ce facem concret ca să fim acea echipă. Apoi, când suntem într-o situație dificilă, le amintesc ceea ce am convenit: “noi nu renunțăm niciodată – acum este testul nostru! Deci, renunțăm sau nu?” Nu sunt eu, ci echipa în centru. Ei trebuie să fie sursa procesului de motivare.

Dacă ai avea posibilitatea să alegi unul dintre greii baschetului, să îl antrenezi pentru o zi, pe cine ai alege?
L-aș alege pe Stephen Curry. M-aș așeza undeva și pur și simplu l-aș privi cum dă la coș de la jumătatea terenului și trimite de fiecare dată mingea prin inel. Este un jucător incredibil! Sunt atât de mulți jucători de mare valoare în NBA, însă, în egală măsură, există și o foarte bună tânără generație. Săptămâna trecută am fost la Madrid: am urmărit Realul și m-a încântat Luka Doncic. Este un jucător atât de tânăr, care deja are șansa de a evolua în Euroligă – ce experiență ar fi să antrenez și un astfel de talent. Este foarte interesant de văzut cum va arăta cariera lui, unde va ajunge.

Care sunt cuvintele pe care ți-ar plăcea ca foștii jucători să le folosească pentru a-l descrie pe antrenorul Jukka Toijala?
“Players’ coach”, adică antrenorul care ajută jucătorii, ușor abordabil și mereu pregătit să facă ce este mai bine pentru jucători.

În loc de încheiere, un mesaj pentru fanii Stelei?
Am înțeles că se pot face auziți. Mi-aș dori să fie și mai gălăgioși. Avem o sală micuță de tot și pentru noi, sprijinul fanilor este extrem de important. Echipa a alunecat ușor-ușor pe o pantă descendentă, dar tocmai în aceste momente jucătorii au și mai mult nevoie de aportul celor din tribune. Împreună, putem reuși lucruri frumoase.

Cezara Paraschiv

Tags:, , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Primaria Municipiului Bucuresti
Regina Maria
Exim Bank
Taverna Sarbului
La Piatza
Super Bet
Apa Talea
Afi Palce Cotroceni
Himalaya Herbal Healthcare
Toyota
Physio Medical Center
Sport Guru
Sloop
Therme București