Savu1

Capitolul 10 – Scurtă istorie a tricoului cu numărul 7

Voi sublinia de fiecare dată când voi avea prilejul că mi-am dorit şi am ajuns să joc la Steaua datorită existenţei în baschetul românesc, în anii ’50, a unei echipe iubită până la adulaţie, rămasă în istorie cu renumele “CCA-ul de aur”. Componenţii săi – Folbert, Fodor, Nedef, Niculescu, Novacek (celebrul “2F + 3N”) – au reuşit, sub îndrumarea antrenorului Costi Herold, să ridice jocul de baschet până la nivelul unui adevărat „show” sportiv.

Ei mi-au fost idoli, tot ei au reprezentat şi modelele care mi-au condus paşii spre performanţă şi mulţumesc soartei că pentru o perioadă de timp am avut posibilitatea de a fi coleg de echipă, sub bagheta „Unchiului” Herold, cu doi dintre „nepoţii” săi (Emil „Mimi” Niculescu şi Armand „Cioc” Novacek).

De la un al treilea, Mihai Nedef, am preluat cu emoţie, în toamna anului 1965, tricoul cu nr. 7. De ce cu emoţie? Pentru că nu visasem vreodată că voi putea călca pe urmele unui asemenea jucător!

Astăzi îl consider pe Mihai Nedef – prin tot ceea ce a făcut ca jucător, antrenor şi cadru didactic – a doua mare personalitate a baschetului românesc, după cea a inegalabilului Constantin Herold, polisportiv rămas şi astăzi unic în istoria activităţii sportive din România.

scan0013

Cred că acum, spre sfârşitul unei existenţe legate prin nenumărate fire de baschet şi de Steaua, pot afirma cu sufletul împăcat că, fără să ating strălucirea predecesorului meu, am cinstit magia numărului 7 de pe tricoul pe care l-am purtat amândoi!

Cei 12 ani în care am îmbrăcat tricoul roşu-albastru purtând acest număr, cei 9 în care am purtat banderola de căpitan al echipei (ambele performanţe rămase deocamdată, după ştiinţa mea, de neegalat), dovedesc, înainte de orice altceva, ataşamentul şi dragostea mea pentru Steaua. Mă pot mândri, ca sportiv, şi cu cei 10 ani în care am purtat tricoul echipei naţionale (pe teren, nu pe banca de rezerve!) în peste 150 de partide disputate de aceasta, dar şi cu titlurile de maestru şi maestru emerit al sportului. Şi mă mândresc de asemenea cu recunoaşterea internaţională certificată prin cele două selecţionări în echipa Europei, performanţă unică în  baschetul masculin românesc, în condiţiile în care acesta nu s–a aflat, niciodată, nici măcar în elita celui continental, darămite a celui mondial. Şi tot o realizare notabilă consider că o reprezintă cele trei întâlniri (una oficilă, la Universiada din1965) cu baschetul american.

scan0003

Cred însă că alături de toate aceste satisfacţii personale trebuie să aşez bucuria pe care mi-au adus-o cuvintele cu care voi încheia aceste rânduri.

În toamna anului 2007 am fost – la solicitarea expresă a lui Mihai Nedef – invitatul emisiunii „Idoli şi legende”, prezentată de cunoscutul gazetar M.M. Ionescu pe canalul „Telesport” şi dedicată fostului mare jucător stelist.

După câteva zile am primit de la Mihai Nedef o copie a CD-ului cu înregistrarea emisiunii amintite, inscripţionat cu următoarea dedicaţie:

 “Lui Alin, urmaşul meu cu numărul 7 la Steaua, cel care a reuşit performanţa de a fi selecţionat de două ori în echipa Europei la baschet, cinstind o disciplină sportivă căreia i s-a dedicat cu tot sufletul. Bravo, ai intrat în istorie! Cu dragoste şi mândrie, M. Nedef. 19 Octombrie 2007.”

 UnivNu m-am bucurat mai mult nici măcar atunci când am fost eu însumi protagonistul aceleeaşi emisiuni…

Primaria Municipiului Bucuresti
Regina Maria
Exim Bank
Taverna Sarbului
La Piatza
Super Bet
Apa Talea
Afi Palce Cotroceni
Himalaya Herbal Healthcare
Toyota
Physio Medical Center
Sport Guru
Sloop
Therme București