_SKY0181

Învățăturile lui Arion. Juniorul Stelei a scris un ghid despre pregătirea psihologică în baschet

Nu a împlinit încă 17 ani. Se prezintă cu dezinvoltură, celor 1.189 de prieteni virtuali și nu numai: “Basketball player. Simple as that”. Pe cât de simplă și corectă este această caracterizare, pe atât de adevărat este însă că Andrei Arion este și “much more than that”.
Într-un sport în care reperele se fixează dintotdeauna și parcă pentru totdeauna peste ocean, în State, Andrei este un talent înnăscut, care a primit recent trofeul pentru “cel mai de perspectivă jucător”, în cadrul turneului final U20 al României. Este și un lider, care gestionează foarte bine responsabilitățile postului de coordonator de joc. Este deja campion – de opt ori campion național, la 16 ani!, de la baby baschet la U16. Este campion și la învățătură, olimpic la nu mai puțin de patru materii (matematică, biologie, engleză și chimie) și bursier la Școala Americană din București. Are și carismă, știe să vorbească asemeni unui baschetbalist profesionist chiar _SKY0287și după o înfrângere care apasă greu pe inimă și pare că tavălește un perete peste fiecare membru al echipei. Și ca un personaj de film turnat în studiourile de la Hollywood, Andrei Arion este și un tip cu multă inițiativă: a scris un ghid despre baschet, gros cât o lucrare de licență.
Andrei Arion știe cu se mănâncă baschetul de performanță și ceea ce a pornit ca un ghid care să ajute echipa școlii s-a transformat într-un ghid care îi poate ajuta pe toți cei care joacă baschet, care sunt la nivelul lui, care poate vor ajunge sau doar visează să ajungă la nivelul lui. “Consider că această carte prezintă bazele pregătirii psihologice ale unui jucător de baschet. În România, juniorii se antrenează fizic și tactic, dar pregătirea mentală este neglijată. Rolul acesteia nu este bine definit în pregătirea juniorului român. Ca urmare, mulți jucători români au de suferit din cauza unei lipse pe partea mentală. Din fericire, mentalitatea poate fi antrenată și îmbunătățită. Sper că ce am scris să fie un start de drum care va îndemna jucătorii de orice nivel să încerce un alt timp de antrenament”, este mesajul lui Andrei Arion.
“The psychological profile of a basketball player” este un ghid de 116 pagini în limba engleză, structurat în trei părți care tratează etapele distincte ale pregătirii și desfășurării unui meci: “înainte”, “în timpul” și “după”. Documentat, cu peste 40 de surse biografice consultate și inventariate în anexă, presărat cu citate motivaționale aparținând celor mai proeminente personalități ale baschetului , ghidul este întregit de două interviuri, cu Robert Bobroczky, coechipierul lui Andrei în lotul naționalei de baschet României și, repsectiv, cu Levi Szijarto, jucătorul Stelei care deține și recordul pentru cele mai multe titluri în Liga Națională.
***
_SKY0451Și reluăm prezentările. “Numele meu este Andrei Arion și am 16 ani. Joc baschet de peste 11 ani și am avut șansa de a reprezenta România la nivel internațional în ultimii trei ani. Sunt cu adevărat îndrăgostit de baschet și cred că într-o zi voi ajunge să joc în NBA”. Steaua CSM EximBank, clubul care se mândrește cu programele sale RESPECT și Reading Stands Tall, ar putea adăuga că este foarte posibil ca Arion tocmai să fi pus “cartea de temelie” în lista de lecturi folositoare pentru baschetbaliștii români wannabe.

Puteți descărca ghidul scris de Arion chiar aici: The psychological profile of a basketball player (899 downloads)

 

_SKY1441

Jukka Toijala: ”Nu așa vrem să câștigăm jocurile”

Vlad Negoițescu, jucător Steaua CSM EximBank: “Un meci doar pe alocuri foarte bun. În repriza a doua am intrat un pic deconcentrați și moi, iar asta s-a văzut: am avut o repriză defensivă mult mai proastă, ceea ce s-a și reflectat pe tabelă, întrucât am luat vreo 33 de puncte în ultimul sfert. Per total, este bine că mai avem o victorie în această serie de play-off, dar putem să îmbunătățim multe lucruri. Urmează un meci foarte greu la Pitești, unde ei își joacă ultima șansă”
Mo Curry, jucător Steaua CSM EximBank: “Este un meci bun, mai ales un rezultat bun. Nu există niciun joc ușor în play-off, următoarea partidă nu va fi deloc ușoară și trebuie să fim pregătiți. Ne așteptăm la un joc mai agresiv din partea Piteștiului, în Trivale. Va fi greu, dar vom fi pregătiți. Nu putem să ne gândim că vrem să câștigăm 3-0. Trebuie să jucăm meciul următor ca pe oricare altul și dacă vom reuși acest lucru, atunci vom fi ok.”
Jukka Toijala, antrenor Steaua CSM EximBank: “Un meci nu chiar atât de bun. Nu așa vrem să câștigăm jocurile. Vrem să avem o defensivă solidă pentru că, trebuie să o spun, nu așa îți atingi un obiectiv. Trebuie să jucăm altceva – 62 de puncte primite în a doua jumătate este prea mult. Ok, știu că atunci când ai un avantaj pe tabelă de peste 20 de puncte este mai greu să rămâi concentrat, dar trebuie să facem o treabă mai bună și în această situație. Trebuie să ne apărăm 40 de minute! Primele 20 de minute au fost într-adevăr bune, am stat bine.Mai avem nevoie de o victorie în fața Piteștiului, sperăm să câștigăm 3-0”.

_SKY0722

Bronz la U20 și un trofeu individual important: “cel mai de perspectivă jucător”, pentru Steaua CSM EximBank

_SKY0143Medalii de bronz pentru Steaua CSM EximBank în competiția U20. Cu șase jucători din 12 născuți în anul 2000 și doar doi baschetbaliști din generația 1997 (Bogdan Popa și Victor Petrache), echipa antrenată de Marko Filipovic și Valentin Ailenei a încheiat turneul final U20 cu două victorii și o singură înfrângere – aceeași linie de clasament cu ocupantele primelor două poziții, dar coșaveraj inferior.
Știința București a câștigat trofeul în meci direct cu Steaua, în ultimul joc al turneului final, scor 102 – 77. Aceeași echipă a câștigat de altfel net și duelul din tribună, cu o galerie energică, înarmată cu recuzită demnă de un meci de Liga Națională.
Andrei Arion, un jucător care, deși va împlini 17 ani abia la jumătatea lui august, a câștigat deja opt titluri naționale la baby baschet și alte categorii de copii și juniori, a tras primele concluzii după competiția găzduită de Arena de Baschet. “A fost foarte intens până la final. De fapt, până în sfertul trei. Celor de la Știința București le-au intrat foarte multe aruncări și noi parcă nu am știut ce să mai facem. Bravo lor, au jucat foarte bine! Am avut și noi primele două meciuri foarte bune, cu Clujul și cu Vlaicu, dar al treilea, în loc să fie cu noroc, a fost cu ghinion. Bravo celor de Știința, au jucat foarte bine. Sper să câștigăm anul acesta la U18. Eu sunt un tip foarte emotiv. Pentru mine, emoțiile înseamnă foarte mult. Baschetul fără emoție nu este nimic”, a spus conducătorul de joc al Stelei, desemnat “cel mai de perspectivă jucător”.
_SKY0091Finala pentu trofeu a debutat sub semnul echilibrului. Steaua și Știința s-au tatonat, și-au luat pulsul. Au condus când unii, când alții în primul sfert, Steaua a avut chiar și +7 pe tabelă, dar roș-albaștrii au încheiat până la urmă primele 10 minute doar cu avantaj minim, 25-24.
“O experiență foarte frumoasă, doar că… nu am reușit să ne motivăm suficient și să jucăm în echipă până în ultimul moment. Am încercat să luptăm până la capăt. Emoțiile, uneori poți să le stăpânești, alteori nu…”, este impresia generală cu care a părăsit competiția Daniel Ioniță._SKY0274
Știința a preluat controlul partidei începând cu sfertul doi. La pauza mare, Știința București avea +13 pe tabelă, la 52-39. Sub privirile calmului Jukka Toijala, scorul a căpătat proporții, ducând trofeul în vitrina contracandidatei din București. Jucătorii lui Filipovic au bifat o nouă experiență și o nouă lecție.
“A fost un turneu disputat, destul de greu. Am crezut că meciul decisiv a fost sâmbătă, dar cei de la Știința ne-au făcut viața grea duminică, în ultimul joc. Ne-au bătut destul de tare, din păcate nu ne-am atins obiectivul. La capitolul puncte pozitive – mi se pare că ne-am unit, am reușit să comunicăm mai bine față de meciurile anterioare și cred că am format un grup sudat, iar acest lucru ne va ajuta pe viitor”, a punctat George Darwiche, coordonatorul Stelei trecut căpitan pe foaia de joc a partidei.
Remarcații acestui Turneu Final au fost:
Daniel Mâinea (Vlaicu) – MVP
Daniel Mâinea (Vlaicu) – Best Rebounder
Cristian Mâinea (Vlaicu) – Best Defender
Dragoș Diculescu (Știința) – Top Scorer
Andrei Arion (Steaua) – Rising Star
BEST FIVE (TF U20 – 2017):
Antonio Năsturescu (Știința) – Best Point Guard
Dragoș Diculescu (Știința) – Best Shooting Guard
Camil Berculescu (U-BT) – Best Small Forward
Daniel Mâinea (Vlaicu) – Best Power Forward
Andrei Calenic (Steaua) – Best Center

Basketball - LNBM - Men's National Basketball League game between Steaua CSM EximBank Bucharest and CSM CSU Oradea March 2017

Liderii si statisticile jucătorilor Steaua CSM EximBank

Au trecut 30 de meciuri din Liga Națională de baschet masculin! Cum Baia Mare s-a retras in mijlocul sezonului și s-a hotărât anularea rezultatelor împotriva noii promovate, vorbim despre 28 de meciuri oficiale a căror statistică a rămas înregistrată pe frbaschet.ro.
Notăm câteva modificări importante în lotul echipei noastre: un singur jucător a fost înlocuit – Cam Long cu Morris Curry, doi jucători au fost aduși la echipă – Iuri Fraseniuc și Randal Falker. Astfel, Nikola Jevtovic a înregistrat cel mai mare regres la capitolul meciuri jucate, el devenind “al șaselea străin” în rotație.

Sezonul regulat
Long, Baciu și Malesevic au bifat toate meciurile. Americanul a fost lider la minute jucate (33), assisturi (5.3), având în același timp și cele mai multe mingi pierdute pe meci.

Runkauskas a fost principalul marcator, 15.8 puncte pe meci, iar Dudzinski a condus echipa la capitolul eficiență, 16.8! Cei doi s-au remarcat ca fiind principalele arme ale Stelei CSM EximBank prin aruncările din afara semicercului.

Top 6
Basketball - LNBM - Men's National Basketball League game between Steaua CSM EximBank Bucharest and BCMU Pitesti March 2017De la venirea lui Jukka Toijala și Sașa Ocokoljic s-au schimbat multe. Au fost 10 meciuri foarte grele, în care s-a reconstruit și s-a experimentat. Fără Long și cu Morris Curry și Mihai Paul doar în 6, respectiv 4 meciuri, din motive medicale, Marius Runkauskas a trecut pe poziția de conducător. Dezobișnuit de acest rol, lituanianului i-a fost destul de greu să se readapteze, dar, în cele din urmă putem spune că am câștigat un “backup PG” excelent, care îl va ajuta pe Morris Curry, în playoff, să aducă mingea și să organizeze jocul. Marius a avut 19.6 puncte, 3.6 assisturi, a fost principala armă de afară – devenind cel mai bun lunetist al Ligii -, a ajuns cel mai des la linia de libere și a jucat 35 de minute pe meci! Desigur, a avut cele mai multe mingi pierdute, dar ascensiune a fost fantastică.

Basketball - LNBM - Men's National Basketball League game between Steaua CSM EximBank Bucharest and U BT Cluj March 2017Cel de-al doilea remarcat al Top 6 este Falker. Fostul MVP al Franței se remarcă prin capacitatea de a face mai multe lucruri în același timp: atacă, pasează și se poziționează imediat pentru recuperare. Iar defensiva sa este de manual! 12 puncte pe meci, 9.3 recuperări (4.4 ofensive), 3.1 assisturi (al doilea pasator al Stelei CSM în Top 6) și 1.4 capace pe meci! Da, și 19.7 la eficiență, lider detașat.

Szijarto și-a dublat minutele și și-a îmbunătățit cu mult cifrele, după ce a primit rolul care îl pune în valoare. Responsabilul cu anihilarea motorului advers joacă 23 de minute, cu 5.2 puncte, 1.8 recuperări și o intercepție.

Alături de el, Negoițescu a primit un rol mai mare și a confirmat, în timp ce Fraseniuc a început să se acomodeze și suntem siguri că în playoff va fi și mai eficient (16 minute, 5.5 puncte, 3 recuperări).

O altă creștere se remarcă la Malesevic. Media de minute a urcat cu 5 unități, iar jucătorul a crescut la puncte marcate și recuperări. De asemenea, apărarea lui Males din ultimele trei jocuri ne aduce aminte de ce acest jucător este unul dintre cei mai compleți din Ligă.

Basketball - LNBM - Men's National Basketball League game between Steaua CSM EximBank Bucharest and U BT Cluj March 2017Nu avem cum să nu vorbim de omul din umbră, Dave Dudzinski, noul căpitan al echipei. 12.5 puncte, 6.6 recuperări și o dedicare totală apărare-atac.

Playofful ni-i va readuce pe parchet pe Baciu și Paul, dar și pe Morris Curry, fundașul de la care se așteaptă foarte mult. 9.5 puncte și 3.2 asisturi are Mo în acest moment, cu mențiunea că în 4 meciuri din 6 a jucat cu mari dureri.

Totaluri
Un sigur jucător are peste 400 de puncte – Marius Runkauskas (428). Lituanianul este cel mai faultat jucător – 107 sancțiuni le-au fost fluierate adversarilor împotriva sa. Acest fapt dovedește că Marius este cu mult mai mult decât un shooter! El are și 81 de asisturi, cele mai multe în epoca post-Long.

La recuperări, Dudzinski este liber cu 170 în 27 de meciuri. Din spate vine Falker cu 127 în 15 și un numă record de 58 de mingi culese în ofensivă. Malesevic este lider la recuperări defensive – 123.

Randal Falker este deja numărul 1 la capace, cu 18 reușite și are cea mai bună medie a recuperărilor pe meci.

17841807_1455961511101408_849947443_n 17841702_1455961504434742_1772903253_n 17841856_1455961491101410_1188532248_n

Photo: Cronos/Catalin Soare

Jukka Toijala: ”Meciurile din Top 6 au reprezentat o perioadă de reconstrucţie a echipei”

Steaua CSM EximBank a încheiat sezonul regulat pe locul trei, după înfrângerea suferită la Cluj Napoca. În sferturil, roș-albaștrii vor întâlni BCM U Pitești. Primele două partide se vor disputa la București, pe 11 și 13 aprilie.
Antrenorul Jukka Toijala a tras câteva concluzii, la finalul acestei faze a campionatului și a prefațat duelul cu argeșenii:
”Am avut meci greu împotriva Clujului. Cu doar opt jucători disponibili, cred că în ultimul sfert s-a simţit oboseala acumulată. În ciuda accidentărilor, mergem în direcţia corectă, iar seara trecută am arătat că ne putem bate pentru victorie în orice condiţii – ceea ce, desigur, este un lucru îmbucurător.
Meciurile din Top 6 au reprezentat o perioadă de reconstrucţie a echipei, ca un pre-sezon. Din păcate, nu am avut lotul complet la niciunul dintre meciuri. Dar, asta cred că ne şi ajută pentru play-off, deoarece ne-am confruntat deja cu necesitatea de a folosi diferite formule de echipă, uneori cu modificări minore, alteori cu schimbări mai mari. Cred că poate fi un atu pentru noi, pe mai departe. Am avut meciuri bune, meciuri slabe, dar cel mai bine cred că am evoluat împotriva Clujului şi la Oradea. Pe teren propriu, am fost aproape de nivelul pe care ne dorim să-l avem cu Oradea şi Timişoara. Aştept primul meci cu 40 de minute bune de joc. Trebuie să rezolvăm problema fluctuaţiilor din jocul nostru.

Trebuie să înţelegem că pentru a câştiga jocuri, defensiva noastră trebuie să fie la nivel înalt. Pentru asta, avem nevoie de două lucruri: energie şi disciplină pentru a respecta regulile pe care le-am stabilit pentru apărare. În atac, avem multe soluţii şi trebuie să fim concentraţi, răbdători. Aşa apar oportunităţile de a câştiga fiecare meci. Vom continua să lucrăm atacul şi apărarea, pentru că nu am avut suficient timp la dispoziţie pentru a pune la punct toate detaliile în Top 6. Nu ne-am atins potenţialul maxim, deocamdată.

În Top 6 am avut două meciuri strânse cu Piteşti-ul. Au un lot valoros şi respectăm echipa. Suntem încrezători că, atunci când avem la dispoziţie lotul complet, suntem concentraţi şi avem energia la nivel optim, deţinem armele pentru a merge mai departe. Dar trebuie să luăm totul pas cu pas, să dăm sută la sută zi de zi. Atunci, lucrurile vor merge bine pentru noi!”

Primaria Municipiului Bucuresti
Regina Maria
Exim Bank
Taverna Sarbului
La Piatza
Super Bet
Apa Talea
Afi Palce Cotroceni
Himalaya Herbal Healthcare
Toyota
Physio Medical Center
Sport Guru
Sloop
Therme București