
Brandon Taylor, jucător de doar 23 de ani, vine la București de la Alba Fehervar, campioana Ungariei.
Taylor a fost titular pentru echipa maghiară, evoluând, în campionat, în 45 de meciuri, cu medii de 12.2 puncte, 3 recuperări și 5 pase decisive pe meci. În plus, el a jucat în 11 meciuri din Fiba EuropeCup, cu medii la fel de bune: 9.7 puncte, 2.4 recuperări și 4.1 pase decisive. În chiar primul lui sezon profesionist, a reușit, așadar, să câștige titlul și cupa în Ungaria.
Înainte de a semna în Ungaria, Taylor a fost aproape de a ajunge în NBA, dar a rămas nedraftat în vara anului trecut, după ce a evoluat în NBA Summer League pentru Atlanta Hawks. Totodată, a titular la Utah în toți cei 4 ani de colegiu, unde s-a remarcat rapid și a primit multe premii individuale.