Titus Tarău: “Dacă se stingea lumina în Floreasca, se vedeau scântei între mine şi Novac”

Tarau

Înainte de a fi pus la loc de cinste în galeria legendelor secţiei de baschet a clubului Steaua, Titus Tarău, unul dintre cei mai buni pivoţi români din anii 1970, a vorbit pentru www.steauabaschet.ro despre meciurile de poveste din Cupa Cupelor, despre performanţele cu echipa naţională, dar şi despre coechipierii şi adversarii pe care i-a avut de-a lungul carierei.

Aţi fost pe teren la o victorie istorică pentru Steaua. În 1973, aţi câştigat în deplasare la Badalona. Ce însemna pentru o echipă românească să câştige atunci pe teren spaniol?

Într-adevăr, am câştigat în deplasare cu Juventud Badalona, la 4 puncte, după care am pierdut acasă. Jucam în grupe pentru calificarea în semifinalele Cupei Cupelor. A fost exact ca la meciul de fotbal de la Sevilla, dintre Steaua şi Barcelona în 1986. Noi jucam de regulă în tricouri roş-albastre, dar la acel meci ne-au fost date tricouri albe. De ce? Pentru că Badalona avea echipament verde şi negru şi nu se făcea distincţia la televizor, unde transmisia era alb-negru. În urmă cu 2 ani, în 2014, am fost la Badalona şi am revăzut locurile în care am mers în 1973. Am fost la sală, am luat legătura cu un ziarist şi m-am întâlnit cu doctorul echipei de atunci. Am rememorat amintiri frumoase. La acea vreme, puteam juca oriunde în Europa, dar nu a fost să fie. Am legat însă nişte prietenii strânse cu oameni de pe continent şi chiar din Statele Unite ale Americii.

Ce alte meciuri memorabile din Cupele Europene vă vin în minte?

Cu Fides Partenope Napoli a fost un meci unic în Sala Floreasca. Veneam la meci cu tramvaiul 5 şi îmi amintesc că era atât de multă lume în jurul sălii, încât a trebuit să intervină miliţie călare. Nu voiau să mă lase să intru până nu le-am spus că sunt jucător. Italienii veniseră cu 2 americani, dar noi aveam deja experienţă cu echipele de acest gen, după ce bătusem pe Hapoel Tel Aviv, care avea la acea vreme 5 americani în lot. Înăuntru, sala era plină, nu puteai să arunci un ac. I-am învins aici la 16 puncte, dar am pierdut acolo la 17 puncte.

tarau1

Dar la echipa naţională?

Au fost multe meciuri memorabile cu echipa naţională, dar am şi pierdut multe partide la 1-2 puncte. Îmi amintesc ultimul meci din grupe la Campionatul European din 1971, din Napoli, când am avut 70-70 cu 32 de secunde înainte de final cu Cehoslovacia, vicecampioana en-titre, dar am pierdut 70-72.

Aţi câştigat două titluri naţionale cu Steaua, între 1977 şi 1979, când deja începea să se facă un schimb de generaţii. Coechipierii dumneavoastră de atunci au dominat baschetul în anii ’80…

Cu Costel Cernat şi cu Gică Oczelak jucasem câteva sezoane înainte, din 1973. Generaţia nouă a fost un plus pentru Steaua, mai ales că Petre Brănişteanu şi Anton Netolitzchi erau doi conducători de joc cum nu mai văzusem în ultimii ani. Florentin Ermurache mi-a preluat numărul după ce m-am retras şi mă bucur că mi-am lăsat tricoul pe mâini bune. Era un jucător deosebit. Eu eram pivot şi aveam 1,98 metri. Nu eram un jucător foarte înalt. Dacă aveam în perioada mea jucători de talia lui Sorin Ardelean sau, mai nou, Vlad Moldoveanu, ne-am fi bătut la titlu cu echipele din Europa şi cu naţionalele mari.

Ce aveau în plus baschetbaliştii de atunci faţă de cei din ziua de astăzi?

În primul rând, jucam cu dăruire. Nu întârziam la antrenamente, ne plăcea ceea ce făceam şi aveam o dragoste faţă de club. Foarte mulţi jucători jucau ani buni la o singură echipă. Unde mai punem că nu prea avem acces la echipament, pentru că ghetele noastre erau chinezeşti şi nu găseam decât maximum numărul 45. Ulterior, am început să ne împrietenim cu jucătorii străini cu care ne întâlneam în meciurile europene şi ne dădeau ei ghete sau alte piese de echipament.

tarau2

Cum erau derby-urile dintre Steaua şi Dinamo, pe parchet şi în afara lui?

Se spunea că dacă se stingea atunci lumina de Floreasca, se vedeau scântei între Novac şi Tarău. Trebuie să recunosc că în perioada în care eu jucam la Steaua, iar Radu Diaconescu şi Gheorghe Novac erau la Dinamo, nu eram tocmai cei mai buni prieteni. Eram într-adevăr şi colegi la naţională, dar am devenit prieteni foarte buni după ce ne-am lăsat de baschet.

Dacă ar fi să alegeţi un prim “5″ ideal, format din jucătorii care v-au fost coechipieri şi adversari, cum ar arăta acesta?

În primul cinci i-aş include pe Radu Diaconescu, Gheorghe Novac, Oczelak, Costel Cernat şi pe mine. Pe bancă i-aş vedea pe Vasile Popa, Matei Ruhring, Horia Demian, Florin Ermurache şi Dan Niculescu.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Primaria Municipiului Bucuresti
Regina Maria
Exim Bank
Taverna Sarbului
La Piatza
Super Bet
Apa Talea
Afi Palce Cotroceni
Himalaya Herbal Healthcare
Toyota
Physio Medical Center
Sport Guru
Sloop
Therme București